Cum arată bucătăriile contemporane premium și ce diferențiază un mobilier italian de producția standard
Bucătăria contemporană a depășit de mult rolul strict funcțional. Astăzi, ea este un spațiu de locuire, socializare și expresie arhitecturală, unde designul, materialele și tehnologia trebuie să funcționeze impecabil împreună.
Pentru clienții care caută bucătării pe comandă Made in Italy, diferența nu stă doar în estetică, ci în calitatea execuției, durabilitatea materialelor și soluțiile tehnice integrate încă din faza de producție.
Deschis în 2025, showroomul Design Radar expune în exclusivitate mobilier Modulnova, producător italian recunoscut pentru utilizarea materialelor naturale, finisajelor inovatoare și a soluțiilor personalizate de ultimă generație. Cu 14 game de preț, Modulnova oferă flexibilitate reală atât în design, cât și în buget, fără compromisuri de calitate.
Bucătării pe comandă Made in Italy în showroomul nostru
Bucătăriile contemporane premium se definesc prin continuitate vizuală, materiale autentice și integrare tehnologică discretă. Fronturile devin suprafețe arhitecturale, electrocasnicele sunt complet integrate, iar iluminatul și depozitarea sunt gândite ca parte dintr-un concept coerent. O bucătărie bine proiectată trebuie să funcționeze impecabil zi de zi, dar și să arate la fel de bine peste ani.

1. Mobilier de bucătărie din piatră naturală
Expusă chiar la intrarea în showroom-ul nostru, bucătăria Blade Lab redefinește locuirea contemporană. Insula de marmură de 3 metri reprezintă piesa centrală – sculpturală, tactilă, atemporală. Finisajul Marble Silver Roots are dungi care se ramifică precum niște rădăcini străvechi, creând un contrast puternic care amintește de copacii milenari. Fiecare placă de marmură este unică, irepetabilă, o adevărată operă de artă naturală.



Consola din lemn are numai 12 mm grosime și este atașată la insula-monolit. Suportul metalic inserat în insulă permite suspendarea blatului fără a fi nevoie de un picior sau alte elemente de susținere vizibile.



Insula-monolit are fronturi de piatră naturală de 15 mm grosime. Cu o lungime de 120 cm, sertarele sunt perfect funcționale și sunt finisate cu piatră și la interior. Insula integrează tehnologii moderne: o mașină de spălat vase, o chiuvetă și plită. Mașina de spălat vase încorporată are deschidere tip Knock2open, un sistem inovator Miele care deschide automat ușa prin două ciocănituri ușoare pe frontul acesteia.
Piatra naturală permite fabricarea bazei chiuvetei dintr-o singură bucată, fără a fi prezente rosturi, ca la materialele ceramice. Se remarcă atenția sporită la detalii: capacul ventilului continuă modelul de venatură al pietrei naturale.


Ușile tip pocket doors de 295 cm înălțime sunt din aluminiu și au textură metalizată Bronze Dust. În spatele acestora se află o zonă de depozitare cu sertare metalice, frigider, congelator, cuptor și espressor, plus numeroase alte rafturi pentru depozitare.

Zona de vinotecă folosește o alăturare de materiale naturale cu impact puternic: lemnul de nuc în finisaj Moka, cu tonuri calde de ciocolată, și fascinanta marmură Silver Roots, combinate pentru a crea un efect impresionant.


Întâlnim aici aceeași marmură Silver Roots prezentă la insulă, dar prelucrată cu un efect 3D. Ușile bronz cu ramă metalică neagră au deschidere pivotantă.
Mobilierul italian cere experiență. De aceea, Design Radar lucrează cu echipa proprie de montaj, instruită special pentru soluțiile și sistemele producătorilor italieni din portofoliul nostru.
2. Mobilier de bucătărie din ceramică
Colecția SKILL GRES arată cum efectul spectaculos de piatră naturală poate fi obținut prin finisaje ceramice, care reduc costul mobilierului. Materialele ceramice reproduc 100% textura, venaturile și nuanțele pietrei naturale.

Insula este complet funcțională, dotată cu polițe, sertare cu accesorizare internă, plită cu hotă incorporată. Partea dinspre living este tratată astfel încât să se integreze în zona de zi, cu polițe și depozitare.


Un factor deosebit este că ușile și sertarele au fronturi din ceramică, ceea ce oferă un efect unitar, de monobloc de piatră. Profilul Gola și plinta inferioară sunt și ele din ceramică.

Printre avantajele acestui mobilier este că toate componentele sunt produse direct în Italia și livrate deja integrate, cu finisajul de ceramică din fabrică, ceea ce asigură un montaj fără probleme, dar și durabilitate și rezistență în timp.



Frontul de lucru este dotat cu sisteme pocket doors duble Ghost Duo System, cu patru uși, ce maschează complet zona de bucătărie. Acestea sunt disponibile pentru lungimi de până la 3 metri și înălțimi de până la 2,70 m. Personalizarea interioară se face conform fiecărui proiect.



Corpurile suspendate sunt din sticlă fumurie, cu LED integrat, tip vitrină. Blatul și contrablatul din ceramică asigură o estetică unitară cu partea de insulă. Blatul vine de la furnizor cu chiuveta ceramică integrată gata montată, iar bateria chiuvetei este produsă tot de Modulnova.


Ușile au 75 cm lățime și permit ascunderea completă a zonei de preparare caldă (cuptor/ cuptor cu microunde/ espressor). Frigiderul este încastrat într-o coloană cu push, pentru a evita întreruperea vizuală prin profile.

Atunci când ușile acestei bucătării premium Made in Italy sunt complet închise, mobilierul pare un perete placat pe ambele laturi. La exterior, fronturile sunt din MDF vopsit metalizat, iar în interior regăsim finisajele Milltech Noce Clasic și ceramica Gres Apenino. Blatul cu întoarcere la 45 grade, bizotat, de 14 mm, oferă efectul prețios de piatră naturală.


Iluminatul acestui ambient este asigurat de 6 spoturi invizibile Shot Light, cu mult râvnitul efect Invisible Black, combinate cu o șină Arkoslight suspendată. Deasupra insulei, suspensia Across de la Luceplan „traversează” spațiul cu un gest grafic clar și distinctiv.
3. Mobilier de bucătărie cu blat din Fenix
Această bucătărie minimalistă îmbină mai multe materiale de ultimă generație. Blatul insulei este din fenix, iar fronturile din MDF Super Matt în același finisaj gri. Ca și la bucătăria anterioară, plinta și profilul Gola sunt fabricate din același finisaj, pentru a evita întreruperile vizuale. Placările din Milltech combină două finisaje: Rovere Fosile, cu aspect de lemn, și Sahara Noir Raw, cu efect de piatră.

Ce avantaje aduce materialul Fenix într-o bucătărie premium?
Fenix este un material de ultimă generație, dezvoltat pentru spații intens utilizate, precum bucătăriile. Printre principalele sale avantaje se numără:
- suprafață ultra-mată, elegantă și contemporană
- rezistență ridicată la amprente, zgârieturi și șocuri
- proprietăți anti-bacteriene și ușor de întreținut
- posibilitate de auto-reparare termică a micro-zgârieturilor
Integrat într-o bucătărie pe comandă din Italia, Fenix oferă un echilibru excelent între estetică minimalistă, funcționalitate și durabilitate pe termen lung. Locul de luat masa este integrat în blat și dotat cu două scaune de bar.


Chiuveta din fenix, produsă tot în fabrica Modulnova, este integrată în blat și dotată cu un capac detașabil. Acest mobilier fructifică la maxim fiecare colț, datorită sistemelor de închidere de ultimă generație, ca Pocket Door-ul Ghost Duo asimetric, ce permite folosirea completă a colțului, pentru crearea unui coffee corner sau depozitarea electrocasnicelor. Acest tip de soluții ajută la evitarea dezordinii vizuale din bucătărie.
Un alt avantaj oferit de această bucătărie pe comandă din Italia este reprezentat de accesorizarea electrică din fabrică: la cerere, aparatajele și prizele pot fi integrate direct de către furnizor.
În zona chiuvetei, sistemul glisant de depozitare permite ascunderea obiectelor de menaj, neplăcute la vedere. Depozitările ascunse asigură un aspect ultra-minimalist, organizat și curat.


Coloanele creează efectul de perete placat de sus până jos. Opțiunea de mânere tip Gola verticale și uși batante simple reduce nivelul de preț.

În stânga, peretele cu LED integrat păstrează efectul minimalist al amenajării, întrerupând monotonia. Ușa pivotantă, realizată din front de mobilier, este aliniată cu coloanele de bucătărie care integrează electrocasnicele: frigider, congelator, cuptor-espressor, o zonă de depozitare simplă și sistemul Ghost Duo de colț.

Mobilierul pe comandă din Italia este dotat cu LED integrat, care poate fi dimabil, pentru diferite scenarii. Faptul că profilele sunt integrate direct de furnizor, din faza de producție, simplifică faza de montaj și garantează buna execuție.

Zona de living este dotată cu mobilier complementar, creat tot de Modulnova, ceea ce permite unitatea vizuală prin finisaje. Pe lângă estetică, fabricarea de către același furnizor optimizează timpul de montaj. În plus, Design Radar are propria echipă de montaj, specializată în soluțiile de mobilier italian.

Iluminarea acestui ambient este realizată prin spoturi Buddy, șine încastrate și sisteme de ventilare încastrate de la Arkoslight.
4. Mobilier de bucătărie din Milltech
Atunci când spațiul o permite, recomandăm crearea unei zone de „dirty kitchen” – o bucătărie secundară, ascunsă.


Ce este o „dirty kitchen” și de ce o recomandăm
Conceptul de dirty kitchen presupune crearea unei bucătării secundare, ascunse, destinată preparării intensive și depozitării electrocasnicelor. Această soluție permite păstrarea bucătăriei principale curate, ordonate și perfect integrate în zona de zi.
În proiectele premium, o dirty kitchen contribuie la:
- eliminarea clutterului vizual
- separarea funcțiilor
- creșterea confortului zilnic
- păstrarea unui aspect impecabil al spațiului principal



Materialul Milltech, dezvoltat exclusiv de Modulnova, reprezintă varianta care păstrează designul și venatura ceramicii, dar la un preț mult mai accesibil.
Finisajul Milltech Texture Grey și Gold Brown îmbină efectul de piatră și lemn. Decorul de piatră permite încadrarea într-un buget păstrând coerența estetică din bucătăria principală.
Blatul liniar integrează și chiuveta, și plita, iar placarea detașată permite montajul benzii LED pe toată lungimea blatului – un detaliu simplu, dar de efect, ce asigură lumina de lucru necesară. Chiuveta din inox are integrare trimless, un alt detaliu minimalist și de efect.
Ce este materialul Milltech și ce avantaje are?
Dezvoltat de Modulnova, materialul Milltech reprezintă o evoluție a laminatului, fiind prelucrat cu tehnologii avansate, precum cantuirea cu laser care face îmbinările invizibile și oferă rezistență sporită la umiditate și căldură, fiind folosit inclusiv pentru mobilierul de baie. Este foarte durabil și ușor de întreținut, fiind superior vopsirii (MDF vopsit) din punctul de vedere al rezistenței la șocuri.
Milltech este diferit de finisajele tip melamină standard („eco-wood” sau „laminat simplu”) oferite de alți producători. Din punct de vedere estetic, gama Milltech imită foarte fidel materialele naturale (lemnul, piatra, argila) atât vizual, cât și tactil.
Milltech este soluția ideală pentru clienții care își doresc estetica bucătăriilor italiene premium, cu o rezistență superioară și un buget optimizat.

Descoperă bucătăriile Made in Italy în showroomul Design Radar
Te invităm în showroomul Design Radar să vezi, să atingi și să testezi aceste bucătării pe comandă Made in Italy, să compari materialele și să descoperi soluțiile care fac diferența într-un proiect premium.
📍 Str. Căpitan Alexandru Șerbănescu 75–83, București
📩 Consultanță dedicată pentru proiecte rezidențiale și arhitecturale