În prima parte a anului 2023, ne-am ocupat de iluminatul arhitectural pentru salonul de frumusețe deținut de Marisa Paloma în București. Este un spațiu gândit în cele mai mici detalii, în care sursele de lumină eficientizează zonele și definesc atmosfera specială.



În zona de intrare a Marisa Paloma Beauty Studio, fototapetul cu portretul Marisei este iluminat prin două spoturi încastrate în tavan. Sunt două spoturi asimetrice tip wall-washer, care iluminează în lateral peretele, într-un unghi bine calculat. Este zona de care Marisa este cea mai încântată.
Conceptul de „wall washing” se referă la o tehnică de iluminat în care lumina verticală indirectă este amplasată pe tavan sau pardoseală, astfel încât să cadă pe perete în mod uniform. În acest fel, peretele este acoperit de lumină, și orice umbră sau defect dispare.


În zona de recepție, logo-ul este pus în valoare printr-o lumină foarte soft, neinvazivă, obținută cu ajutorul unor spoturi wall-washer cu lumină caldă, încastrate în tavan, ce iluminează în lateral.



În zona de beauty, lumina oferă o stare de confort și relaxare. Am propus spoturi încastrate, spoturi aplicate și șine încastrate cu spoturi direcționabile, astfel încât spațiul să fie iluminat fără să deranjeze vizual. În zona de spălat, am calculat cu precizie unghiul de lumină, astfel încât să fie direcționat strict pe cuva de spălare, și nu pe chipul clientei care se relaxează în fotoliu.
”Scopul a fost ca lumina să vină în ajutorul profesioniștilor din salon și să creeze un confort sporit pentru cliente. Am ales peste tot lumină caldă, de 3000K (în zonele unde nu se lucrează în baza ei) și 4000K (acolo unde specialistul trebuie să vadă toate detaliile), cu spoturi direcționabile care să nu bată invaziv. Întotdeauna gândim iluminatul pe zone, în funcție de destinația fiecărui spațiu”, precizează Pavel Căruntu, CEO Design Radar.



Marisa Paloma este extrem de mulțumită de rezultat: ”Din momentul în care am ajuns la voi în showroom, mi-am dat seama că sunteți cei cu care vreau să lucrez. De la bun început, mi-am dorit să fie un salon cât se poate de bine iluminat, dar nu genul acela în care te izbește lumina în față, atunci când intri. Mi-am dorit foarte mult să creez un mediu cât se poate de confortabil pentru cliente.”
La Design Radar, beneficiezi de consultanță profesională gratuită pentru proiectul tău de iluminat. Contactează-ne acum.